În fiecare an, la Centrul Rezidenţial “Casa Frenţiu” se sărbătorește Ziua Internațională a Vârstnicilor, prin diverse activităţi festive care marchează această zi. În mod firesc, la ceas de sărbătoare, în incinta centrului eram onoraţi cu prezenţa diferitelor personalităţi locale, care – de altfel – ne oferă sprijin în mai multe acţiuni. De asemenea, se alăturau şi grupuri de copii care dansau şi recitau poezii, precum şi interpreţi de muzică populară. Aveam bucuria unei atmosfere de sărbătoare: dans, cântec şi voie bună.Anul acesta totul este diferit, dar chiar şi acum am fost tot împreună, sărbătorind înţelepciunea, experienţele de viaţă ale seniorilor noştri şi puterea de a rămâne demni şi senini, după atâtea furtuni ale vieţii cu toate că oamenii importanţi şi atât de dragi ai bunicilor noştri nu mai pot fi aici, nu îi mai pot îmbrăţişa, nu se mai pot strânge mâini, în semn de preţuire şi respect.Starea de alertă ne-a determinat să ne organizăm într-un alt fel, astfel încât am ales calea tehnologiei pentru a ne apropia mai mult de rezidenţii noştri; chiar dacă a fost virtual s-au împărtăşit emoţii, s-a zâmbit şi s-a ajuns de la suflet la suflet.“Întâlnirea” de anul acesta pe platforma Zoom cu Pr. Olimpiu Todorean – Preşedintele Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea – şi cu doamna Arina Moş – Director al Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea – au înseninat chipurile bunicilor noştri, generând priviri care parcă învață să zâmbească, atunci când recunoaştem pe cineva drag şi când ne bucurăm de vocile dragi care ne transmit atâta emoţie şi grijă: “Vă îmbrățișez și regret că nu pot fi alături de dumneavoastră astăzi, dar, totuși, sunt cu sufletul alături și, cu ajutorul tehnicii, ne putem vedea și vă pot saluta pe toți și promit ca anul viitor să fiu în mijlocul dumneavoastră! Este un pic trist, am o tristețe în suflet, nu o pot ascunde, pentru că ziua de 1 octombrie ar fi trebuit să o sărbătorim împreună cu toții, cei din “Casa Frențiu” și cei din centrele noastre de zi, să povestim, să ascultăm muzică, să râdem, cel puțin cum am făcut-o anul trecut, când eram împreună cu toți bunicii, dar sper ca Bunul Dumnezeu să ne ajute ca anul viitor să fim iarăși împreună!” – a mărturisit Arina Moş rezidenţilor noştri. Eforturile constante ale echipei de la Centrul rezidenţial – care are permanent grijă ca fiecare zi să decurgă cât mai bine posibil pentru seniorii noştri – nu au rămas fără ecouri, aprecierile primite încununând parcă străduinţe şi urmări frumoase ale deciziilor asumate cu multă determinare, printre care, poate, cea mai grea și importantă este rămânerea în siguranţă a bunicilor noştri: “Felicit întreg personalul pentru tot ceea ce face la Casa Frențiu, faceți o treabă minunată pentru bunicii noștri, să aveți grijă în continuare, așa cum ați avut și până acuma și să auzim numai de bine! Vă felicit din tot sufletul și o spun cu tot dragul pentru dumneavoastră, pentru faptul că ați reușit să păstrați toate normele de siguranță, pentru că asta spune foarte mult despre profesionalismul, expertiza, experiența pe care o aveți pentru acest serviciu social foarte greu de gestionat în zilele noastre!” (Arina Moş).Printre momentele dulci, precum cel al tortului, cel al aşezării la masă, împreună, momentele de veselie ale acestei zile dedicată lor, se numără încă un moment care a atins inimi: rugăciunea rostită de către unul dintre bunicii noştri, alături fiind, online, și Pr. Olimpiu Todorean, întregindu-se, într-un alt mod, urările de “La mulţi ani!” şi “O viaţă lungă şi liniştită!” adresate celor prezenţi.Multă emoţie s-a regăsit şi în scrisoarea Pr. Olimpiu Todorean adresată rezidenţilor, citită de Patricia Pele – psihologul “Casei Frenţiu” –, fiind astfel redate gândurile sincere de apreciere şi de recunoştinţă adresate seniorilor noştri. Redăm în continuare un fragment din scrisoare:Dragii noștri,Sunteți importanți pentru noi deoarece ajutați la menținerea vie a memoriei, la actualizarea ei, pentru că fără această memorie nu putem crede în ziua de mâine. Și cu înțelepciunea voastră, faceți posibilă transmiterea valorilor.Dumneavoastră sunteți puncte de referință, ne putem baza pe deplin pe afecțiunea voastră și pe înțelegerea voastră complicată.Puteți oferi un avantaj în eventualele crize ale adolescenței, tinereții și maturității noastre.Este frumos să ai un bunic sau o bunică care să poată asculta fără reproșuri, fără să vrea să judece.Simți că îi poți spune, ei sau lui, lucruri pe care nu le poți spune altora. Dialogul cu ei ne ajută să înțelegem, să acceptăm și să ne confruntăm cu ceea ce trăim.De aceea, vă rugăm să ne transmiteți amintirile și experiențele voastre fără a le judeca pe ale noastre.Iar noi promitem să vă iubim, să ne arătăm recunoștința, pentru ceea ce sunteți și pentru ceea ce ați făcut pentru noi.În încheiere, cerându-i Domnului să dea tuturor oamenilor în vârstă, sănătate și viață lungă, să le binecuvânteze osteneala și să-i protejeze de orice pericol, vă mulțumesc că ați ales să fiți bunicii noștri, în Casa Frențiu. La mulți ani cu sănătate!E dificil să fie cuprinse în scris și redate toate stările lăuntrice care ne încearcă atunci când vrem să ne exprimăm respectul, admirația și prețuirea față de cei pe care schimbările majore ale timpurilor nu îi mai sperie, ei poposind în prezentul nostru pentru a se bucura de odihnă, de afecțiunea și răbdarea pe care sufletul ne îndeamnă să le oferim lor.Sunt bunicii noştri pentru că au ales acest mod frumos de a-şi trăi anii de înţelepciune, anii în care au nevoie mai multă de sprijin și de timp dedicat exclusiv lor… și, pentru că sunt bunicii NOŞTRI, le mulţumim!
Teodora Boda
Asistent social