Cu ocazia sărbătoririi Zilei Mondiale a Bunicilor, decretată de Sfântul Părinte Papa Francisc a fi celebrată în ultima zi de duminică a lunii Iulie, a fost organizat un eveniment în Centrul Rezidențial ”Casa Frențiu” vineri, 22 iulie a.c.
În cadrul evenimentului am onorat și am valorizat carismele bunicilor din familia ”Casa Frențiu” prin rugăciune, cântec și poezie. Programul artistic a fost coordonat de doamna Miorița Săteanu, Cetățean de onoare al Municipiului Oradea, și a constat în recitări ale poeților Leontina Costruț, domnii Aurel Horgoș și Pascu Heteș, interpretări de muzică populară susținute de Lorena și Denisa Ghib, moment artistic de dans Ioana Ciobanu, respectiv interpretarea unor șlagăre de către rezidenții Casei acompaniați la acordeon de către Ioan Fluieraș.
La finalul programului artistic, bunicii au primit o felicitare însoțită de călduroasa și tradiționala urare ”La mulți ani!”.
Bucuroși că am reușit să înseninăm chipul bunicilor noștri, le dorim ani buni cu sănătate și liniște sufletească!
Miruna MOZA
Coordonator centru