Zilnic, la Centrul rezidențial „Casa Frențiu” are loc liturghia de dimineață, cu și pentru beneficiarii centrului. Preotul greco-catolic Valentin Ilea, este cel care se asigură ca, prin fiecare cuvânt de învățătură, să ajungă mai aproape de sufletele rezidenților.
Efectele slujbei sunt vizibile și de durată, mai ales pentru aceia care participă în mod regulat la liturghie. Liniștea sufletească, seninul din privirile rezidenților, împăcarea cu ceilalți și cu sine, simțirea lui Dumnezeu atât de aproape de oameni – sunt doar câteva dintre aspectele care le oferă rezidenților o stare de bine pentru toata durata zilei.
Din discuțiile cu beneficiarii „Casei Frențiu”, ni se confirmă că este oricând binevenit acest moment de rugăciune, că primesc alinare prin cuvintele părintelui Valentin și că se simt mai împăcați cu situațiile cărora, de-a lungul vieții, ei consideră că nu au știut să le facă față într-un mod mai bun.
Despre implicarea rezidenților în desfășurarea Sfintei Liturghii, părintele Valentin ne spune că se bucură când oamenii vin la slujbă chiar și după începerea acesteia și că sunt atenți la cuvântul de învățătură. Se creează o altfel de comuniune a căror roade le culeg și rezidenții și preotul, deopotrivă: comuniunea prin rugăciune.
Teodora BODA
Asistent social principal






