Odată cu cerul senin al primăverii, la Casa Frenţiu prinde viaţă şi curtea centrului rezidenţial; aflându-ne în permanentă căutare de activităţi diverse care să umple acest timp al aşteptării veştilor bune privind restricţiile impuse, am considerat util ca, împreună cu beneficiarii noştri, să amenajăm un colţ de grădină care să ne asigure un minim de legume. Dat fiind că grădinăritul este o activitate îndrăgită de rezidenţii noştri, ideea s-a concretizat repede şi frumos, astfel că au fost plantate peste 60 de răsaduri de roşii cherry, roşii ţărăneşti, ardei, gogoşari, căpşuni şi arpagic.
Prin grijă constantă, urmează ca rezultatele acestei alternative de petrecere a timpului liber să fie vizibile şi, totodată, să ne bucurăm împreună de roadele obţinute, la momentul potrivit.
Până atunci, sperăm ca vremea să rămână caldă şi prietenoasă şi cu micul nostru colţ de grădină însufleţit, în primul rând, de plăcerea beneficiarilor de a-şi fi înfăptuit un nou loc de relaxare, diferit de cele de până acum existente în Casa Frenţiu, ceea ce le mai şterge din îngrijorare, precum şi din dorul pentru cei ai lor, a căror lipsă o resimt, dedicându-şi acum îndemânările acumulate de-a lungul vieţii în mod util, fapt de care ne vom bucura, de asemenea, împreună.
Caritas Eparhial
Articol publicat în original aici: www.caritaseparhial.ro/zile-de-primavara-la-casa-frentiu