La centrul rezidențial “Casa Frentiu” beneficiarii au sărbătorit 1 Mai, bucurându-se de această zi la fel ca și în alți ani; masa a fost întinsă, fiind pregătiți nelipsiții mici, precum și alte bunătăți culinare, care au completat atmosfera de picnic de care am avut parte împreună: rezidenții și personalul centrului sau, altfel spus, FAMILIA care se formează cu fiecare zi care trece, mai ales acum în această stare de urgență când personalul centrului, în ture de 14 zile, stă zi și noapte alături de rezidenți.
Cu multă voie bună, atmosfera plăcută a fost molipsitoare pentru fiecare dintre participanți;
chiar și ploaia a stat în loc, pentru o vreme, pentru a fi auzite povestirile care țin trecutul atât de actual în sufletele rezidenților noștri, dar și pentru a permite să sărbătorească așa cum se cuvine -mai presus decât această sărbătoare – faptul că sunt împreună la ceas de încercare…
Privirile senine, râsetele și starea de bine ale fiecăruia dintre rezidenții noștri ne confirmă nouă, celor care lucrăm la Caritas Eparhial pentru ei, că – atât cât este posibil – grijile și temerile, precum și problemele de sănătate au fost abandonate într-un colț al uitării și nu mai umbresc trăsăturile frumoase ale rezidenților noștri, pe care trecerea timpului le-a lăsat lor, odată cu dobândirea înțelepciunii…
Fiind convinși de bucuria creată lor cu acest prilej, ne încredem că speranțele lor și ale noastre vor deveni în curând realitate și nădăjduim ca rezidenții noștri să se simtă în continuare ”acasă” aici, întrucât “Casa Frențiu” este acum casa lor, casă în care noi doar împărtășim cu ei timp, gânduri, emoții și sentimente ce nu pot fi redate foarte ușor prin cuvinte!
Teodora Boda
Asistent social