Iată că a sosit și luna Decembrie, o lună extrem de dragă nu doar copiilor ci și bunicilor de la Centrul Rezidențial ”Casa Frențiu”, întrucât avem șansa de a ne bucura, împreună, de cadouri și de numeroase surprize pregătite special pentru seniori.
Nici anul acesta Moș Nicolae nu a uitat să treacă pe la ”Casa Frențiu” lăsând fiecărui rezident câte o ”cizmuliță” cu un dar simbolic.
Surprinși de cadou, chipurile bunicilor noștri s-au înseninat, bucuria lor fiind în fapt și bucuria întregului personal al Centrului Rezidențial.
De mâine încep pregătirile pentru venirea Crăciunului, cu o varietate de activități și surprize, pentru ca bunicii noștri să aibă parte de sărbători minunate.
Miruna MOZA- Coordonator
dec.
2020
08