Ziua de 15 iunie are o însemnătate aparte pentru fiecare dintre noi. Astfel, cu ocazia celor 135 de ani de la moartea marelui poet Mihai Eminescu, am marcat și noi această zi importantă în cadrul Centrului rezidențial „Casa Frențiu”.

Alături de rezidenții noștri am avut invitați de seamă: doamna Miorița Săteanu – care l-a prezentat atât de frumos pe marele poet, amintind de cele mai importante operele ale sale -, domnul profesor Heteș Pascu, domnul Aurel Horgoș și doamna Florica Mera, care au recitat poezii valoroase din creația proprie, domnișoara Ciobanu Ioana – care ne-a încântat cu un superb dans – și domnul Fluieraș – care ne-a încântat auzul cu melodii interpretate pe versurile marelui poet.

Și rezidenții centrului au pregătit câteva poezii, printre aceștia numărându-se: Cacuci Virag, Ilea Ana, Mureșan Iuliana, Rakoczi Elisabeta.

Acest eveniment a avut o încărcătură emoțională puternică pentru rezidenții centrului „Casa Frențiu”, care au adus un tribut marelui poet Mihai Eminescu, simbolul națiunii noastre.

Alexandra LASCĂU

Asistent social debutant