Limba, ţara, vorbe sfinte / La strămoşi erau;
Vorbiţi, scrieţi româneşte, / Pentru Dumnezeu.
Prin proiectul „CETĂȚENI ACTIVI LA PUTEREA A TREIA” din cadrul Uniunii Județene a Pensionarilor Bihor a fost marcată loc luni, 26 august a.c., în sala festivă a Centrului Rezidențial „CASA FRENȚIU” din Oradea, sărbătoarea Zilei Limbii Române, celebrată în fiecare an pe 31 august, ocazie cu care se intonează Imnul Național și este arborat Drapelul României.
Limba Română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite, de aceea s-a dorit sărbătorirea acestui moment în comunitate. Limba Română este printre limbile cele mai muzicale, curate, bogată în expresii și metafore. Prin multitudinea cuvintelor din vocabularul ei, în Limba Română se pot exprima toate sentimentele, toate dorințele, toate visurile omenești.
La Oradea, în prezența beneficiarilor Centrului Rezidențial „CASA FRENȚIU” al Asociației Caritas Eparhial Oradea care au avut o deosebită dorință de a participa și, mai ales, de a se implica în desfășurarea zilei graiului nostru strămoșesc, doamna Miruna Moza, coordonator al centrului, a transmis cuvântul de felicitare și mulțumire pentru participanți. Prea cucernicul părinte spiritual Fiț Alexandru i-a binecuvântat pe toți cei prezenți, pe membrii colaboratori ai proiectului „CETĂȚENI ACTIVI LA PUTEREA A TREIA” și pe copiii din „Ceata lui Pițigoi” care au animat acest eveniment.
Un mesaj special prin care s-a prezentat importanța și valoarea națională a Limbii Române a fost prezentat de ing. Miorița Săteanu – cetățean de onoare al municipiului Oradea, care a scos în evidență frumusețea poeziilor dedicate Limbii Române de către poeții Mihai Eminescu, George Coșbuc, Alexei Mateevici, Nicolae Dabija și George Sion – ale căror versuri glorifică cuvintele din vocabularul românesc.
A urmat apoi un discurs despre „Istoria dezvoltării și formării Limbii Române” prezentat de prof. Ilea Ana din partea „Casei Frențiu”, care a oferit informații cu deosebită pasiune despre evoluția și frământările poporului român pentru păstrarea și transmiterea vorbei române literare.
Momentul artistic dedicat sărbătoririi Zilei Limbii Române 2024 a cuprins un buchet cu cele mai valoroase poezii recitate de Ecaterina Grecu, Florica Mera și Miorița Săteanu. Epigramistul Ioan Bărnuțiu a oferit multe lucrări cu tematici diferite, care i-a încântat și amuzat pe participanți.
Surpriza evenimentului a fost recitarea poeziei lui Mihai Eminescu „Somnoroase păsărele” de către elevul Andrei Petruța, care a reprezentat „Ceata lui Pițigoi”. În atelierul de creație al pițigoilor, coordonat de educator Ecaterina Grecu, s-au realizat felicitări speciale cu citate și cu versuri semnificative ale poeziilor dedicate evenimentul sărbătorit, care au fost oferite organizatorilor.
Foarte emoționantă și apreciată a fost dăruirea cu care beneficiarii centrului rezidențial au recitat poeziile tematice și au avut de transmis un scurt mesaj despre importanța zilei naționale a Limbii Române 2024. Printre aceștia s-au aflat doamnele Cacuci Florica, Artim Amalia, Culici Viorica, Pop Ana. Un aport special de recitator și interpret de melodii diferite a fost cel al doamnei prof. Mureșan Iuliana.
În încheierea evenimentului, toți participanții au ascultat cu deosebită prețuire vocea angelică a elevei Natalia Bendre de la Liceul „Don Orione” din Oradea, care are a interpretat trei cântece. Din repertoriul cunoscut al muzicii care a încântat perioada tinereții și a întregii vieți a celor aflați astăzi la vârsta a treia, au fost interpretate melodii la acordeon de prof. Ioan Fluieraș, cântate și fredonate cu deosebită plăcere de toți participanții.
Miorița SĂTEANU